Campania Națională „Biblioteca Altfel e biblioteca mea"
În intervalul orelor 11.00-13.00, vizitatorii evenimentului au avut posibilitatea să participe la activități demonstrative și masterclass-uri de robotică, coding, virtual reality, fabricare digitală, sport, teste de sănătate, activități educaționale, concursuri și ateliere de creație, prezentări și expoziții interactive, prin care au descoperit o altfel de bibliotecă – modernă, atractivă și interactivă, care îi poate ajuta să:
- Exceleze prin tehnologii (Aleea Biblioteca Tehnologiilor)
- READescopere plăcerea lecturii (Aleea Biblioteca Lecturii)
- Învețe într-un mod nonformal (Aleea Biblioteca Studiului)
- Creeze și exploreze (Aleea Biblioteca Jocului și a Creației)
- Practice un mod sănătos de viață (Aleea Biblioteca Sportului și a Sănătății)
- Performeze în ritmuri de muzică și dans (Aleea Biblioteca Muzicii și Dansului)
Fiecare, indiferent de vârstă și ocupație, a descoperit ceva pe placul său și a exclamat că „Biblioteca Altfel e Biblioteca MEA”. Momentele muzicale vor întregi buna dispoziție, iar cei mai activi participanți se vor alege cu premii din partea organizatorilor.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Bibliotecarilor din Moldova, Programul Novateca, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, cu susținerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Primăriei Chișinău. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Campaniei naționale de sensibilizare privind modernizarea bibliotecilor publice „E Biblioteca MEA”, care a venit să accentueze schimbările și inovațiile produse în ultimii ani în bibliotecile publice din țară și să promoveze noua Lege cu privire biblioteci.
În cadrul acestei campanii a fost organizat Atelierul profesional coregrafic „Dansul folcloric - Polca din bătrâni”, moderat de profesorul coregraf Nicoleta Fiodorov-Ganea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu